Regula înmulțirii

Dr. Antoniou zâmbește amabil, observând expresia nedumerită a lui Mihai, și face un gest spre tabla albă unde pătratul Punnett rămâne vizibil.

Dr. Antoniou: Mihai, în genetică, regula adunării ne ajută atunci când avem de-a face cu evenimente care se exclud reciproc - situații în care poate apărea un singur rezultat la un moment dat. Să o aplicăm la întrebarea dumneavoastră despre dacă un copil este purtător (Aa) sau afectat (aa). Copilul nu poate fi ambele simultan. Așadar, pentru a găsi probabilitatea totală a uneia sau a celeilalte, adunăm cele două probabilități.

Pe tabla albă, el desenează două coloane sub titlurile „Aa” și „aa”.

Dr. Antoniou: Uitați-vă aici. Știm din regula înmulțirii Anei că: șansa de a obține Aa este ½ (50%), iar șansa de aa este ¼ (25%). Deoarece acestea sunt rezultate care se exclud reciproc, le însumăm:

½ + ¼ = ¾ (75%)

Cu alte cuvinte, există o șansă de 75% ca acel copil să nu aibă genotipul AA.

Mihai: Acum înțeleg! Folosești regula înmulțirii pentru a găsi fiecare probabilitate individuală, apoi regula adunării pentru a le combina dacă vorbești despre posibilități diferite, care nu se suprapun.

Dr. Antoniou dă din cap aprobator.

Dr. Antoniou: Exact! Gândiți-vă în felul următor: regula adunării nu înlocuiește regula înmulțirii; ci doar o completează ori de câte ori aveți nevoie de probabilitatea totală a mai multor evenimente distincte. În termeni practici, dacă o familie vrea să știe: «Care sunt șansele ca un copil să ajungă fie să poarte gena, fie să aibă de fapt fibroză chistică?», aplicați regula adunării pentru a combina aceste posibilități. E clar?

Mihai: Absolut, mulțumesc, Dr. Antoniou! Asta pune totul în perspectivă acum.

Mergi la: